|
|
| Umilită în ţară, angajată la ONU |
|
Codruţa Guran a părăsit România în 2006, iar în ultimii ani a urmat două masterate, în Germania şi înSUA. Ea critică învăţământul superior din România, pentru că îi pregăteşte pe tineri la un nivel foarte general. În Statele Unite, Drepturile Omului le-a învaţat în comunităţile de imigranţi ilegali. Cercetător-asistent la ONU, în prezent, Codruţa nu mai vrea să se întoarcă în ţară. „Când mă gândesc la România, îmi vin în minte cuvintele profesorului care mi-a refuzat o semnătură pentru a-mi depune dosarul la Externe. «Domnişoară, nici nu ţi s-a uscat bine cerneala pe diplomă şi ai pretenţia să lucrezi la MAE?», au fost cuvintele care au ambiţionat-o pe absolventă. „Pe principiul: ce nu te omoară te întăreşte, mi-am continuat drumul spre ţări unde am avut ocazia să-mi realizez aspiraţiile", spune Codruţa. Alte câteva sute de români sunt în situaţii asemănătoare. Aproximativ 150 de tineri care au accesat Bursele Guvernului României în ultimii 5 ani, iar statul român a cheltuit pentru pregătirea lor peste 6 milioane de euro. Cei mai mulţi dintre absolvenţii acestui program nu au primit în schimb vreun post de funcţionar public, deşi angajarea lor în sectorul bugetar era chiar o condiţie Romanian-Portal News
Set as favorite
Bookmark
Email this
Hits: 343 Trackback(0)TrackBack URI for this entryComentarii (0)Subscribe to this comment's feedScrie comentariu |


O româncă de 28 de ani a făcut studii şi carieră în străinătate după ce un fost profesor de la Universitatea Bucureşti i-a refuzat recomandarea care i-ar fi permis să încerce să se angajeze în diplomaţie.



