Scris de Stiri    Miercuri, 01 Septembrie 2010 02:47   
Naţionala României, în formulă completă

nationala_2010Căpitanul Cristian Chivu s-a alăturat ieri lotului echipei naţionale, Răzvan Lucescu având acum la dispoziţie tot lotul pentru pregătirea debutului în preliminariile CE din 2012.

Căpitanul echipei naţionale a venit la Bucureşti cu un moral foarte bun, după prestaţia pe care a avut-o în jocul Bologna-Internazionale Milano (0-0), în prima etapă a campionatului Italiei. Chivu a dat o excelentă replică după ce a fost criticat dur de presa din peninsulă după evoluţia din Supercupa Europei pierdută de Inter cu 0-2 în faţa lui Atletico Madrid. După meciul cu spaniolii, Gazzetta dello Sport nu i-a acordat notă de trecere fundaşului român, considerând că „Reyes nu a întâmpinat nici o problemă pe partea lui Chivu, iar Aguero a simţit punctul slab şi a venit de multe ori pentru a ataca în acea zonă".

Cristi Civu a trecut repede peste aceste probleme, arătân­du-şi adevărata valoare în repriza secundă a meciului cu Bologna. Agenţia Datasport i-a acordat nota 5,5, menţionând că „prestaţia românului a fost în creştere în partea secundă şi a centrat splendid pentru Cambiasso, dar acesta a trimis balonul în bară". Chiar dacă în primul meci al sezonului, cel de la Monaco, Cristi Chivu nu a avut o evoluţie de lăudat, „tricolorii" sunt bucuroşi că liderul naţionalei şi-a revenit în prima etapă din Italia, Răzvan Cociş fiind convins că este un jucător indispensabil reprezentativei României. „Chivu e valoros. Toţi ştim ce poate şi nu trebuie să ne îndoim de el", a spus mijlocaşul.

Albanezii, greu de învins

„Tricolorii" sunt obligaţi să debuteze cu dreptul în actuala campanie de calificare pentru a nu se repeta istoria din preliminariile pentru Cupa Mondială, când România a pierdut cu 0-3 pe teren propriu, în faţa Lituaniei, iar situaţia a fost foarte tensionată. „Meciul de vineri este crucial. Eu am jucat cu Albania acum două preliminarii, ştiu ce echipă au, ce jucători ambiţioşi au. E o echipă greu de învins. În ultimii ani majoritatea jucătorilor au prins contracte în campionate puternice din Europa. Îmi doresc foarte mult să începem bine aceste preliminarii. Aţi văzut ce s-a întâmplat când am început campania prost, cum a fost acum doi ani cu Lituania", a spus Cosmin Contra.

Răzvan Cociş are însă un obiectiv şi mai îndrăzneţ, vrea şase puncte din confruntările cu Albania şi Belarus, pentru a aborda meciul cu Franţa, de luna viitoare, cu un moral foarte bun. „Sunt bine, ne pregătim şi suntem conştienţi că începe un drum nou. Până acum au fost doar amicale. Acum începe treaba serioasă. Avem două meciuri pe care dacă le câştigăm vom aborda altfel restul. Putem câştiga aceste două partide. E important să scoatem maximum din confruntările cu Albania, Belarus şi Luxemburg", a spus Cociş.

Romanian-Portal News
Sursa: romanialibera.ro

Trackback(0)

TrackBack URI for this entry

Comentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Scrie comentariu

smaller | bigger
security image
Write the displayed characters

busy
 
Prepaid Calling Card

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.