|
|
| Lucian Bute, aclamat de 22.000 de canadieni |
|
Românul a fost aplaudat şi de jucătorii celor două echipe de hochei în semn de respect pentru victoria din meciul cu mexicanul Librado Andrade
Lucian Bute este cel mai cunoscut român în Canada, iar respectul de care se bucură compatriotul nostru este imens. Campionul mondial IBF la supermijlocie şi-a apărat cu succes titlul, la Quebec, în faţa a 16.473 de spectatori care l-au aplaudat minute în şir, iar la întoarcerea acasă, în Montreal, a avut parte de alte surprize.
Astfel, Lucian Bute a fost invitat la un meci de hochei pe care Montreal Canadiens îl juca acasă cu Toronto Maple Leafs, un veritabil derby al Canadei. Compatriotul nostru a mers la meci însoţit de cei din staff-ul de la Interbox şi de prietenii lui din România, printre care Emanoil Savin, primarul din Buşteni, cel care a ajutat la strângerea a 150.000 de dolari, bani cu care s-au cumpărat drepturile de televizare ale meciului de la Quebec, şi Rudel Obreja, preşedintele FR de Box.
La un moment dat, într-o pauză publicitară, crainicul sălii a anunţat că în tribune se află şi Lucian Bute, campionul mondial. "Când crainicul a anunţat că Lucian este în sală, toată sala s-a ridicat în picioare şi a început să aplaude. Erau 22.000 de oameni acolo şi să vezi că un român de-al tău are parte de atâta respect este incredibil. A fost un moment foarte emoţionant, mai ales că la un moment dat când imaginea lui Lucian a apărut pe ecranele din sală au început să aplaude şi hocheiştii".
Bute, prea bun la categoria supermijlocie Presa canadiană a menţionat acest moment emoţionant, în condiţiile în care meciul de hochei a avut parte de o accidentare gravă a unui hocheist, accidentare care a fost cel mai important eveniment al serii. Chiar şi aşa s-a scris despre Lucian Bute, site-ul slam.com vorbind despre "seara campionilor". "A fost seara campionilor", scriu cei de la slam.com, "pentru că înainte de meci a fost premiată câştigătoarea Grey Cup, Montreal Alouettes, pentru ca mai târziu campionul mondial IBF la supermijlocie, Lucian Bute, care şi-a apărat cu succes centura de campion, să se adreseze publicului într-o pauză de publicitate". Altfel, Lucian Bute a fost considerat de revista ring, cea mai importantă revistă de box din lume, cel mai mare câştigător al weekendului recent încheiat, specialiştii americani apreciind că românul nu va găsi prea curând un adversar pe măsura sa la categoria supermijlocie şi că, în consecinţă, ar trebui să treacă la categoria imediat superioare, adică semigrea.
Romanian-Portal News Sursa: gandul.info
Set as favorite
Bookmark
Email this
Hits: 249 Trackback(0)TrackBack URI for this entryComentarii (0)Subscribe to this comment's feedScrie comentariu |

