Scurta istorie a Frantei / France - short history

Istoria Frantei incepe cu aparitia primilor oameni preistorici (omul din Neanderthal), care se presupune ca au disparut in era glaciara, fiind urmati mai tarziu de omul modern, Homo Sapiens, care au sosit in zona numita acum Franta. Marturii ale vietii pre-istorice se gasesc in picturile din pesterile de la Lascaux si Gargas. Neoliticul apare cu aproximativ 7000 de ani i.Hr., iar galii isi fac aparitia la inceputul secolului al IX-lea i. Hr. Mai multe situri arheologice importante au fost descoperite in tara, dovedind existenta continua a oamenilor moderni inca din ultima perioada din epoca paleolitica, cunoscuta si ca epoca de piatra.

Se spune ca in epoca bronzului, Franta a facut parte dintr-o retea comerciala maritima, care includea Irlanda, Anglia, Spania si Portugalia, unde s-au dezvoltat limbile celtice.

Primele dovezi scrise dateaza din epoca fierului, cand ce se cunoastea a fi Franta de azi, a constituit baza regiunii numita Galia, galii constituind un grup vorbitor al limbii celtice. Acoperind mari parti ale Frantei moderne, Belgiei, nord-vestul Germaniei si nordul Italiei, Galia a fost locuita de triburi celtice si belgice, triburi ale caror locuitori erau numiti gali de catre romani.

Pe durata primului mileniu I.Hr., grecii, romanii si cartaginezii au intemeiat colonii pe coastele Mediteranei si pe insule. Romanii au anexat sudul Galiei la sfarsitul secolului al II-lea I.Hr., iar fortele romane conduse de Iulius Cezar au cucerit restul Galiei in Razboaiele Galice din anii 58-51 I.Hr., Galia fiind integrata treptat in Imperiul Roman.

Galia a fost impartita in sapte provincii, romanii amestecand populatiile acestor provincii, pentru a preveni identitatea locala de a deveni un pericol pentru controlul romanilor. Galii au ramas sub stapanirea romana timp de secole, si cultura celtica a fost treptat inlocuita cu cea galo-romana, galii devenind din ce in ce mai bine integrati in imperiu odata cu trecerea timpului.

In anul 418, provincia Aquitania a fost oferita gotilor, ca recompensa pentru ajutorul oferit romanilor impotriva vandalilor. Imperiul roman avea mari dificultati in a rezista numeroaselor invazii barbare, recurgand la folosirea acestor popoare migratoare unele impotriva celorlalte, pentru a putea mentine controlul Romei. Mai intai, i-au folosit pe huni impotriva burgunzilor, hunii ucigandu-l pe regele Gunter si impingandu-i pe burgunzi inspre vest. Mai tarziu, hunii reuniti de catre Attila au devenit un pericol foarte mare, romanii folosindu-i pe vizigoti impotriva acestora. Conflictul a luat sfarsit in anul 451, cand romanii si gotii l-au invins pe Attila in Batalia de la Chalons.

In anul 486, Clovis I, conducatorul francilor, a unificat marea parte a Galiei sub comanda sa, acesta convertindu-se la catolicism in 496. Clovis I i-a invins pe vizigotii condusi de Alaric al II-lea la Vouille in anul 507, a anexat Aquitania si apoi Toulouse la regatul franc. Clovis a numit Paris capitala si a stabilit Dinastia Merovingiana, regatul sau nesupravietuind insa dupa moartea sa.

Cea de a doua dinastie franca a fost Dinastia Carolingiana, care sub conducerea lui Carol cel Mare a atins putere maxima si a reunit domeniile divizate ale francilor, cucerind apoi lombarzii in 774, incorporand Bavaria in 788, invingandu-i pe avari in 796, avansand frontierele cu Spania islamica pana la Barcelona (801) si subjugand Saxonia de Jos in 804, dupa o campanie prelungita.

Ca o recunoastere a succesului sau si a suportului politic catre papalitate, Carol cel Mare a fost incoronat ca imparat al romanilor din vest, de catre Papa Leo al III-lea. Fiul lui Carol cel Mare, Ludovic I (imparat intre anii 814-840), a mentinut imperiul unit, dar dupa moartea acestuia, cei trei fii ai sai au divizat imperiul in urma Tratatului de la Verdun din anul 843.

In Evul Mediu, Franta a fost un stat foarte descentralizat. Autoritatea regelui a fost mai mult religioasa decat administrativa. Secolul al XI-lea a marcat apogeul puterii printilor, cand regiuni ca Normandia si Flandra s-au bucurat de o autoritate locala comparabila in orice, exceptand numele, cu cea regatelor. Capetienii, descendenti ai Robertinilor, au fost mai intai printi puternici, care au detronat regii Carolingieni care au dovedit slabiciuni. Regii Carolingieni nu aveau nimic mai mult decat titlul regal cand regii Capetieni au preluat acel titlu. Capetienii au avut intr-un fel statut dublu, de rege si print.

Descendentii lui Carol cel Mare au condus Franta pana in anul 987, cand Hugo Capet, Duce de Franta si Conte de Paris, a fost ales rege al Frantei si a fondat Dinastia Capetienilor.

Urmasii lui Hugo Capet au consolidat treptat statul regal francez incepand cu sfarsitul secolului al X-lea, fondand dinastiile Capet, Valois si Bourbon.

Fiul lui Hugo Capet, Robert al II-lea, a fost inscaunat rege al Frantei ca o decizie a lui Hugo Capet de a avea succesiunea asigurata. Robert al II-lea s-a intalnit cu imparatul Henric al II-lea in anul 1023 la granita, convenind sa puna capat cererilor reciproce asupra presupuselor posesiuni.

Urmatorul rege al Frantei, Henric I, a fost incoronat dupa moartea lui Robert al II-lea (intre timp Robert cedase coroana fiului sau Hugo, care a murit insa intr-o rebeliune impotriva tatalui sau), fiind considerat unul dintre cei mai slabi regi, nici Filip I care i-a urmat la tron neavand o reputatie de invidiat.

Abia incepand cu domnia lui Ludovic al VI-lea, autoritatea regala a devenit mai mult acceptata. Felul in care Ludovic al VI-lea aduna bani din taxe de la vasalii sai, l-au facut destul de nepopular. Atacurile sale regulate asupra vasalilor, care deteriorau imaginea regala, au condus la introducerea din 1127 a unui consilier regal, care era foarte bun politician, ceea ce l-a ajutat pe urmatorul rege, Ludovic al VII-lea, sa aiba mai multa autoritate decat precedesorii sai.

Urmatorii regi capetieni (1165-1328) au fost mult mai puternici si influenti decat cei dinaintea lor. In timp ce Filip I putea cu greu sa tina sub control baronii parizieni, Filip al IV-lea putea dicta papei si imparatilor.

Filip al IV-lea Augustus a marcat un pas important in istoria monarhiei franceze, Franta intinzandu-si autoritatea pe intreg teritoriul dintre Pirinei si Canalul Manecii. In prima parte a domniei sale, Filip al II-lea a incercat sa-l foloseasca pe fiul sau Henric al II-lea al Angliei impotriva acestuia. Filip al II-lea s-a aliat cu Ducele Aquitaniei si Richard Inima de Leu, fiul lui Henric al II-lea, pornind un atac decisiv asupra castelului lui Henric si inlaturandu-l de la putere, Richard devenind rege al Angliei. Mai tarziu, Filip al II-lea si Richard au rupt alianta in timpul Cruciadei (a treia), luptand apoi unul impotriva celuilalt, Richard fiind foarte aproape de a-l invinge in totalitate pe Filip. In plus, regii Angliei si Frantei au incercat sa sa-si instaleze proprii aliati in fruntea Sfantului Imperiu Roman.

Se poate spune ca Franta a devenit un adevarat regat centralizat sub Ludovic al IX-lea, care a initiat mai multe reforme administrative. Cunoscut si ca Ludovic cel Sfant, acesta a fost caracterizat ca un caracter deosebit, un reprezentant fara greseala al credintei si un administrator caruia i-a pasat de cei pe care i-a guvernat. Cu toate acestea, domnia sa a fost departe de a fi perfecta pentru toata lumea, intreprinzand cruciade pierdute si judecand nu totdeauna practic. Ludovic al IX-lea avea doar doisprezece ani cand a devenit rege al Frantei, mama sa fiind practic la putere. Doua cruciade au avut loc sub conducerea lui Ludovic al IX-lea, a 7-a si a 8-a cruciada. Amandoua cruciadele au reprezentat un esec total, Ludovic murind in cea de a 8-a, dupa care

Filip al III-lea a devenit rege, acesta participand si el la o cruciada (Cruciada Aragonului) care l-a costat viata.

Mai multe reforme administrative au fost facute de Filip al IV-lea, acesta stabilind si Parlamentul Parisului. Filip al IV-lea a fost atat de puternic, incat putea numi papi si imparati. Papalitatea a fost mutate la Avignon si toti papii contemporani au fost francezi, unii recunoscuti ca si marionete ale lui Filip al IV-lea.

Tensiunile dintre casele D’Anjou si Capet au culminat in timpul asa zisului Razboi de 100 de Ani, cand descendentii englezi au vrut tronul de la Valois. Aceasta perioada a fost deasemeni perioada sub care s-au derulat mai multe razboaie civile si a bantuit Moartea Neagra, una din cele mai violente pandemii din istoria lumii, care a ucis intre o treime si jumatate din populatia Europei in doar cativa ani. Populatia franceza a suferit foarte mult de pe urma acestor razboaie. In 1420, Henric al V-lea a devenit urmasul lui Charles al VI-lea, dar acesta a murit inaintea lui Charles, Henric al VI-lea urmand ca monarh dual al Angliei si Frantei.

In timpul Razboiului de 100 de Ani, Franta a evoluat politic si militar. Cu toate ca o armata franco-scotiana a avut succes la Bauge, infrangerile umilitoare de la Poitiers si Agincourt au fortat nobilimea franceza sa realizeze ca succesele militare nu pot veni decat de la o armata organizata. Charles al VII-lea a infiintat prima armata organizata a Frantei si i-a invins pe englezi la Farmigny.

Intre 1487 si 1491, Franta a atacat si cucerit Ducatul Britania, un ducat independent. In 1532, Britania a fost incorporata in regatul Frantei.

Franta a fost implicata intre anii 1494-1559 intr-un lung razboi cu Italia, care a marcat inceputul Frantei moderne. Francisc I a intampinat o rezistenta puternica si a fost capturat la Pavia. Monarhia franceza era in cautare de aliati, gasind unul in Imperiul Otoman, acestia capturand  Nisa ape 5 august 1543 si oferind-o lui Francisc I.

In timpul secolului al XVI-lea, Franta si-a facut colonii si a inceput sa-si revendice teritorii din America de Nord. Jacques Cartier a fost unul din cei mai mari exploratori care s-a avantat adanc pe teritoriile americane in acest secol.

Tot in secolul al XVI-lea au avut loc conflicte religioase. Ducele de Guise a condus un masacru al hughenotilor la Vassy in 1562, astfel izbucnind Razboiul Religiilor, in timpul caruia fortele engleze, germane si spaniole, au intervenit de partea rivalilor protestanti si catolici. In cel mai notoriu incident, mii de hughenoti au fost ucisi in 1572, de Ziua Masacrului Sf. Bartolomeu. Razboiul Religiilor a culminat cu Razboiul celor trei Henric, in care Henric al III-lea l-a asasinat pe Henric de Guise, lider al Ligii Catolice sprijinite de spanioli, iar in schimb a fost asasinat regele. In urma acestui razboi, Henric al III-lea al Navarei a devenit rege al Frantei, ca Henric al IV-lea. Razboaiele religioase s-au reluat sub Ludovic al XIII-lea, cand cardinalul Richelieu i-a fortat pe protestanti sa se dezarmeze. Acest conflict a luat sfarsit in urma asediului La Rochelle (1627-1628), in care protestantii si sustinatorii lor englezi au fost infranti. Conflictele religioase au ravasit de asemeni si Sfantul Imperiu Roman condus de habsburgi. Cardinalul Richelieu i-a sprijinit pe protestanti in 1636. Fortele Imperiului Habsburgic au invadat Franta si au amenintat cu cucerirea Parisului.

Richelieu a murit in 1642, fiind succedat de cardinalul Mazarin, in timp ce Ludovic al XIII-lea a murit un an mai tarziu, urmandu-l la tron Ludovic al XIV-lea.

Franta a fost apoi afectata de o miscare civila cunoscuta ca Fronda, care pana la urma a dus la Razboiul Franco-Spaniol in 1653. Acest razboi s-a incheiat prin Tratatul Pirineilor (1659), Franta anexand Catalania de Nord.

Ludovic al XIV-lea, supranumit si Regele Soare, a vrut sa devina un patron al artelor, ca si inaintasul sau Ludovic al IX-lea. Lunga domnie a lui Ludovic al XIV-lea a adus Frantei o involutie, datorita multor razboaie care i-au secat visteria, acesta urcandu-se pe tron in mijlocul Razboiului de 30 de Ani si a Razboiului Franco-Spaniol. Victoria Frantei asupra Spaniei si invazia Olandei spaniole au alarmat Anglia si Suedia, care impreuna cu Republica Olandeza au format Tripla Alianta, pentru a opri expansiunea lui Ludovic al XIV-lea. A urmat pacea de la Aachen, o pace fragila, razboiul fiind reluat in Razboiul Franco-Olandez (1672-1678), de data aceasta Franta fiind sprijinita de Anglia, care insa a fost fortata sa se retraga din razboi in 1674, dupa cateva infrangeri ale fortelor navale aliate. A urmat o noua pace (Tratatul de la Nijmengen). Nici aceasta pace nu a durat mult si a fost reluat razboiul cu Spania (1683-1684), iar Spania si aliatul sau, Sfantul Imperiu Roman au fost infrante.

Franta se implica apoi in alt razboi, Razboiul Marii Aliante, razboi care nu s-a desfasurat doar in Europa ci si in America de Nord, incheiat cu o pace neconditionata si confuza, ceea ce a dus la reluarea razboiului.

In 1701 a inceput Razboiul de Succesiune din Spania. Filip D’Anjou a fost desemnat urmas la Tronul Spaniei. Imparatul habsburg Leopold s-a opus unei succesiuni a Bourbonilor, pentru ca un rege francez in Spania ar fi dereglat fragile balanta de putere in Europa, revendicandu-si tronul Spaniei pentru el. Anglia si Republica Olandeza s-au alaturat lui Leopold impotriva lui Ludovic al XIV-lea si Filip D’Anjou. Dupa un inceput nu prea bun si cateva batalii pierdute, Franta si-a revenit pe parcurs si pana la urma s-a ajuns la un compromise la Utrecht in 1793. Filip D’Anjou a fost confirmat ca Filip al V-lea, rege al Spaniei si Imparatul Leopold a pierdut acest tron, in schimb lui Filip al V-lea i s-a interzis sa mosteneasca Franta.

Ludovic al XIV-lea a murit in anul 1715 din cauza unei gangrene. In 1718 Franta a intrat din nou in razboi, regentul Filip al II-lea de Orleans alaturandu-se Razboiului celor Patru Aliante impotriva Spaniei. Regele Filip al V-lea al Spaniei s-a retras din conflict, confruntat cu realitatea ca Spania nu mai era o mare putere a Europei. Sub administratia cardinalului Fleury, pacea a fost mentinuta cat de mult posibil, dar in anul 1733 un alt razboi a inceput, legat de succesiunea Poloniei, Franta alaturandu-se impotriva Imperiului Austriei. Cu Anglia ramanand neutra, Austria s-a gasit singura impotriva aliantei franco-spaniole, suferind un dezastru militar. Pacea a fost incheiata prin Tratatul de la Viena (1738), in urma caruia Franta anexeaza Ducatul Lorenei.

Mai tarziu, odata cu cresterea Prusiei ca putere prin acapararea de teritorii de la Austria, a inceput Revolutia Diplomatica in 1756, in care Franta s-a aliat cu Austria si Rusia, in timp ce Anglia a fost de partea Prusiei.

In America de Nord, Franta a fost aliata americanilor nativi in timpul Razboiului de Sapte Ani, suferind o infrangere dezastruoasa in Batalia de la Campiile lui Abraham (Battle of the plains of Abraham) in Quebec. Bataliile navale pierdute in fata Angliei la Lagos si Quiberon Bay in 1759, coroborate cu o blocada, au fortat Franta sa-si mentina navele in port. Pana la urma a urmat pacea, in urma Tratatului de la Paris (1763) si Franta si-a pierdut cea mai mare parte a imperiului sau nord american.

Vazandu-si imperiul colonial pierdut, Franta a vazut o buna oportunitate de a se razbuna pe Anglia, prin sprijinirea trupelor insurgente in Razboiul American de Independenta, de partea Frantei intrand si Spania. Razboiul a fost incheiat prin Tratatul de la Paris (1783), prin care Anglia si-a pierdut coloniile americane.

Dificultatile financiare, refuzul reformelor si conditiile de viata inrautatite in timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea, au condus la Revolutia Franceza in anii 1789-1799. Pe 14 iulie 1789, insurgentii si-au indreptat privirea asupra inchisorii Bastilia, care reprezenta un mare depozit de munitii si un simbol al tiraniei roiale. Acestia au ocupat Bastilia, ucigand guvernatorul si mai multe garzi ale acestuia. A urmat ghilotinarea lui Ludovic al XVI-lea si formarea unei coalitii militare impotriva Frantei, incluzand Spania si Anglia. O invazie a fortelor roiale a sfarsit printr-o infrangere la Toulon in 1793, lasand fortele republicane franceze intr-o pozitie ofensiva si oferindu-i tanarului ofiter Napoleon Bonaparte o anumita faima.

Inca fiind in razboi cu Anglia, Franta a planuit sa ia Egiptul de le Imperiul Otoman, care era un aliat al englezilor. Aceasta a fost ideea lui Napoleon, idee acceptata de ceilalti, pentru a-l trimite pe popularul general cat mai departe de Franta. In drumul spre Egipt, Napoleon a capturat Malta, apoi a intalnit fortele otomane in Batalia Piramidelor, invingandu-le.

In timp ce campania terestra era un succes, flota britanica sub conducerea amiralului Nelson a distrus flota franceza in Batalia Nilului. Auzind de infrangerea suferita de francezi, Imperiul Otoman si-a adunat armatele pentru a-l ataca pe Napoleon in Egipt si Napoleon a adoptat o noua tactica de atac. O invazie a Siriei a fost planificata, dar a esuat, iar Napoleon a trebuit sa se intoarca in Europa, lasand in urma o buna parte a armatei sale.

Intors in Franta, Napoleon a gasit roialistii si aliatii lor inca visand la restaurarea monarhiei la putere, in timp ce Prusia si Austria nu acceptau pierderile teritoriale suferite in razboiul precedent. Napoleon a preluat puterea, a purtat cateva lupte cu austriecii, apoi cu englezii pe mare, ajungandu-se pana la urma la pace. In 1803, Napoleon a vandut Louisiana Franceza guvernului american, un teritoriu pe care l-a considerat greu de aparat.

Pe 8 mai 1804, Napoleon a fost numit imparat de catre senat.  A urmat o victorie rasunatoare a francezilor asupra Austriei la Ulm, apoi o infrangere a flotei franco-spaniole la Trafalgar, in urma careia planurile de a invada Anglia au devenit imposibile. Napoleon a purtat apoi una din cele mai mari victorii la Austerlitz, impotriva imperiilor austriac si rus. Pacea a fost semnata in urma Tratatului de la Pressburg, Imperiul Austriac pierzand titlul de Imparat al Sfantului Imperiu Roman si a fost creata Confederatia Rinului de catre Napoleon, peste fostele teritorii austriece.

Distrugerea Sfantului Imperiu Roman si infrangerea dramatica a austriecilor, a determinat Prusia sa se alature Angliei si Rusiei. Chiar daca la aceasta coalitie au mai aderat si alti aliati, nici Franta nu a fost singura, statutul de imperiu oferindu-i o retea complexa de aliati. Armata prusaca a fost zdrobita la Jena-Auerstedt in 1806, Napoleon a capturat Berlinul si a mers pana in estul Prusiei, unde a invins si armatele Imperiului Rus, in batalia de la Friedland. Pacea a fost dictata prin Tratatul de la Tilsit, Rusia vazandu-se nevoita sa se alature sistemului continental si Prusia a trebuit sa renunte la jumatate din teritorii in favoarea Frantei. S-a creat Ducatul Varsoviei si un numar semnificativ de trupe poloneze au intrat in armata franceza.

Incheindu-si campania din est, Napoleon s-a intors in vest, unde Imperiul Frantei inca era in razboi cu Anglia. Prin Tratatul de la Fontainbleau a fost create o alianta franco-spaniola impotriva Portugaliei, armatele franceze intrand in Spania pentru a ataca Portugalia, dar apoi au ocupat fortaretele spaniole si au preluat regatul Spaniei prin surpriza. Ocupatia peninsulei Iberice de catre Franta, a alimentat nationalismul local si in curand Spania si Portugalia au inceput lupta de guerilla impotriva francezilor. In 1808, Austria a pornit din nou razboi impotriva Frantei, insa a fost invinsa la Raszyn, pierzand din nou o mare parte a teritoriilor ramase.

In 1812 a inceput razboiul impotriva Rusiei, Napoleon implicandu-se in dezastruosul Razboi Patriotic, prin organizarea celei mai mari armate vazute vreodata in Europa. Cu toate ca a ajuns pana la Moscova, pe care a gasit-o incendiata de rusi, armata lui Napoleon a parasit Rusia decimata cel mai tare de iarna ruseasca si epuizare. Pe frontul spaniol, neputand controla razboiul de guerilla, trupele franceze au evacuat Spania. Fiind invinsa pe ambele fronturi, statele cucerite inainte de Franta au vazut o buna oportunitate de a contraataca, armatele franceze fiind invinse foarte clar de o armata mult mai numeroasa a statelor germane si aliatii lor.

Napoleon a abdicat pe 6 aprilie 1814 si a fost exilat pe insula Elba. Conservatorii au incercat prin Congresul de la Viena sa-l puna in drepturi pe Napoleon, dar acesta a suferit infrangerea finala la Waterloo in 1815. Monarhia a fost treptat restaurata si Ludovic al XVIII-lea a devenit rege.

Ludovic al XVIII-lea a fost fratele mai tanar al lui Ludovic al XVI-lea si a fost rege pana in 1824. Acesta a emis o constitutie care pastra multe din libertatile castigate in timpul revolutiei si a optat pentru un parlament. Dreptul de vot era acordat doar cetatenilor instariti.

A urmat la tron Charles al X-lea, care a condus Franta din 1824 pana in 1830, care a fost apoi inlocuit de catre Ludovic-Filip (1830), care a abdicat in 1848, intr-o perioada de puternice greve si demonstratii ale muncitorilor. Ludovic Napoleon Bonaparte, nepotul lui Napoleon Bonaparte, a fost ales presedinte si s-a proclamat presedinte pe viata, printr-un referendum dubios. Napoleon al III-lea a luat titlul de imparat in 1852, pastrandu-l pana la caderea sa in 1870.

In 1870 a izbucnit razboiul franco-prusac (1870-1871), Imperiul Francez fiind invins decisiv la Metz si Sedon, cand Imparatul Ludovic Napoleon al III-lea s-a predat impreuna cu 100.000 de soldati pe 2 septembrie 1870, la Sedon.Peste doua zile (4 septembrie 1870) Franta a fost proclamata republica. Metz a ramas sub asediu pana pe 27 octombrie 1870, cand cei 170.000 de soldati au capitulat in sfarsit. Tratatul de la Frankfurt a dat posibilitatea nou creatului Imperiu German sa anexeze provinciile Alsacia si Lorena.

In urma caderii Imperiului Francez, organizarea statului a evoluat catre un regim parlamentar cunoscut sub numele de A Treia republica Franceza, sub aceasta Franta cucerind un vast Imperiu Colonial in Africa occidentala si ecuatoriala (Maroc, Tunisia, Mali, Guineea, Mauritania, Senegal, Coasta de Fildes, Madagascar) si in Indochina.

Pe 28 iunie 1914, a avut loc asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austro-Ungariei, in urma unui atentat la Sarajevo, in Bosnia. Acest eveniment a provocat Primul Razboi Mondial, la care a participat si Franta. Austro-Ungaria a declarat razboi Serbiei la sfarsitul lunii iulie, ceea ce a determinat mobilizarea Rusiei, urmand mobilizarile Germaniei si Frantei pe 1 august. Germania, ca aliat al Austriei, a declarat razboi Rusiei, iar Franta era aliata cu Serbia si Rusia si pregatita de razboi impotriva Germaniei. Germania a ocupat Luxemburgul pe 2 august, dand un ultimatum Belgiei pentru a permite trupelor germane sa o traverseze in drumul lor spre invadarea Frantei, sau va fi invadata si Belgia. Belgienii au refuzat, germanii invadandu-i si declarand razboi Frantei.Marea Britanie a intrat in razboi pe 4 august. In 1917 au intrat in razboi si SUA. In martie 1918, Germania a lansat ultima mare ofensiva majora pe Frontul de Vest, ajungand aproape de Paris. Aliatii au reusit sa se apere si apoi sa treaca la atac, in parte datorita oboselii germanilor si sosirii mai multor trupe americane. Germanii au fost impinsi inapoi spre frontiera germane, si la inceputul lunii octombrie noul guvern german a cerut un armistitiu prin Tratatul de la Versailles (11 noiembrie), Germania fiind obligata sa plateasca pentru cheltuielile de razboi, coloniile germane din Africa au fost impartite intre Franta si Marea Britanie, Alsacia-Lorena a revenit Frantei si Imperiul German si-a pierdut teritoriile estice. Razboiul a adus mari pierderi materiale si umane Frantei, prin faptul ca marea parte a acestuia a avut loc pe pamant francez. Aproximativ 1.4 milioane de francezi au murit, inclusiv civili.

In 1930, Franta a trecut printr-o criza economica si politica. Datorita pierderilor grele din Primul Razboi Mondial, Franta a ales in aceasta perioada o politica prudent, de pace, chiar cand Hitler a incalcat Tratatul de la Versailles, si mai tarziu, in 1938 la Berlin a formulat chiar unele cereri.

Invazia Poloniei de care Germania a dus in final la declararea de catre Franta si Marea Britanie de razboi impotriva Germaniei. Germania a cucerit Polonia in doar cateva saptamani, apoi a inceput Batalia Frantei in luna mai 1940. In sase saptamani de lupte grele, Franta a pierdut 90.000 de oameni si s-a inregistrat cel mai mare numar de refugiati (in jurul a 10 milioane francezi si 2 milioane din Belgia si Olanda) ce reprezinta cea mai mare miscare din istorie a civililor, dinainte de 1947.

Liderii francezi s-au predat Germaniei Naziste pe 24 iunie 1940. S-a ajuns la dizolvarea celei de a Treia Republici si la instaurarea Regimului de la Vichy (10 iulie 1940), regim fascist aliat al Germaniei Naziste, aflat sub conducerea generalului Petain. Regimul de la Vishy a adoptat o politica violenta, represiva si antisemita din proprie initiativa, fara directiuni de la Germania Nazista. Multi evrei au fost deportati si exterminati in lagarele germane. Regimul de la Vichy, desi trebuia sa fie temporar, pana ce Germania ar fi invins Marea Britanie, a rezistat 4 ani, pana in 1944, fiind contestat de catre guvernul Frantei Libere, din exil la Londra, sub conducerea generalului Charles de Gaulle.

Pe 6 iunie 1944 a avut loc debarcarea aliatilor in Normandia, acestia ajungand in Provence (inclusiv 260.000 soldati francezi). Generalul Leclerc a eliberat Parisul in august si Strasbourgul in noiembrie  1944.

Dupa o scurta perioada de guvernare provizorie, sub conducerea initiala a generalului Charles de Gaulle, la 13 octombrie 1946 a luat fiinta A Patra Republica. In urmatorii 16 ani, imperiul colonial francez se destrama.

In 1948, Franta a fost unul dintre cei mai mari sustinatori ai Israelului, care tocmai se infiintase, aprovizionandu-i cu armament in timpul razboiului arabo-israelian.

In Indochina, guvernul francez a intampinat greutati cu rebelii comunisti, pierzandu-si coloniile in timpul Razboiului Indochinei din 1954.

In 1956, o alta criza a lovit coloniile franceze, de data aceasta in Egipt. Canalul de Suez a fost construit de francezi, iar Marea Britanie cumparase actiunile detinute de Egipt. Cu toate acestea, presedintele egiptean Gamal Abdul Nasser a decis sa nationalizeze canalul, ceea ce a condus la atacul asupra Egiptului de catre Franta si Marea Britanie, care s-au aliat si cu Israelul. Franta a fost nevoita sa se retraga apoi din Egipt, dupa ce initial s-au retras Marea Britanie si Israelul, sub presiunile presedintelui american Eisenhower, care a amenintat ca va vinde toate actiunile americane in lire sterline, prabusind economia britanica. Aceasta a constituit o infrangere politica majora pentru Franta, aceasta retragandu-se in 1966 din NATO.

Generalul de Gaulle a fost ales presedinte in 1958, acesta adoptand o politica prioritara de putere nucleara pentru Franta. Sub amenintarea caderii guvernului si unui posibil razboi civil, a fost creat un guvern de urgenta . Noua constitutie a celei de A Cincea Republica Franceza introdusa la 5 octombrie 1958, dadea puteri mai mari presedintelui.

Algeria a devenit independenta in 1962.

Dupa caderea URSS-ului si sfarsitul “Razboiului Rece”, Franta a inceput sa-si reduca armele nucleare, avand in vedere ca posibilele pericole nu mai existau.

In 1990, sub conducerea lui Francois Mitterand, Franta s-a alaturat scurtului Razboi din Golf, impotriva Irakului.

Jacques Chirac a devenit presedinte pe 17 mai 1995, dupa o campanie concentrata pe nevoia de a combate rata inalta a somajului.

In 1992 Franta a ratificat Tratatul de la Maastricht, fondand Uniunea Europeana.

In 1999 a fost introdusa moneda Euro, care a inlocuit francul francez.

Jacques Chirac a fost reales in 2002 ca presedinte al Frantei, alegand sa nu mai candideze pentru a 3-a oara. Rivalul sau, Nicolas Sarkozy a fost ales si a preluat presedentia Frantei pe 16 mai 2007. Problema somajului ridicat a ramas sa fie rezolvata.

In 2008, Franta a fost una din primele tari care a recunoscut Kosovo ca o natiune independenta.

-----------------

NOTA Copyright: informatiile de pe aceasta pagina sunt proprietatea Romanian-Portal.com si nu pot fi copiate fara acordul in scris a Romanian-Portal.com. Se admite copierea de informatii doar cu precizarea sursei, prin postarea unui link catre Romanian-Portal.com

Pentru informatii ce pot fi adaugate pe aceasta pagina, sau pentru informatii care trebuie corectate, va rugam trimiteti email folosind formularul de contact